Câte o staţie pentru 72 de băştinaşi. Oraşul natal al lui Opel devine „Electric City” până în 2020

Distribuie:
  • 24
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Orașul natal al constructorului de autovehicule Opel, Rüsselsheim am Main, va deveni „Electric City”. Autorităţile, Opel și Universitatea RheinMain au convenit să se implice în extinderea infrastructurii de încărcare pentru vehiculele electrice.

Sponsorizat de Ministerul Federal al Economiei, proiectul prevede instalarea a circa 1.300 stații de încărcare în oraș, lucru care va începe în următoarele luni. Acestea vor fi apoi amplasate în toate cartierele și zonele rezidențiale, în zona sediilor Opel, în campusul Universității RheinMain, în parcările unor supermarketuri și centre comerciale selectate și în incintele clinicii municipale.

Fiecare punct de încărcare accesibil public va deservi 72 de locuitori, creând astfel cea mai mare densitate de stații de încărcare în raport cu numărul de locuitori, nu numai din Germania, ci și din întreaga Uniune Europeană. În , alte 400 de puncte de încărcare vor fi instalate pe terenuri care sunt proprietăți private – 350 dintre acestea sunt în incinta sediilor Opel.

Pentru comparație, Hamburg, este în prezent orașul german lider în ceea ce privește infrastructura necesară alimentării cu energie a maşinilor electrice, dispune de 785 de staţii accesibile publicului pentru 1.8 milioane de locuitori.

Vezi şi: (video) Premieră: Noul SUV compact electric conceptual Opel GT X Experimental

Contribuția Opel la proiect include spații de parcare, care vor fi dotate cu 600 de terminale de încărcare și vor fi accesibile publicului după finalizarea lucrărilor. În , puncte de încărcare vor fi instalate la 350 de locuri de parcare pentru vehiculele din parcul auto al Opel.

Datorită implicării Universității RheinMain, orașul Rüsselsheim va deveni un laborator urban pentru electromobilitate, unul  nemaiîntâlnit în Germania. În acest proces vor fi examinate subiecte tehnice precum stabilitatea aprovizionării și integrarea în rețea, precum și aspectele socio-economice precum mobilitatea. Datele privind folosirea acestor puncte de încărcare le vor permite oamenilor de știință să prezică cerințele viitoare introduse în rețeaua de electricitate și să le ajute să identifice nevoile individuale ale șoferilor de mașini electrice.

Vezi şi: Opel lansează până în 2021 opt modele noi sau actualizate, însă trei maşini le va scoate din producţie

În față de cele până la 20 de puncte de încărcare, Universitatea RheinMain va instala, de asemenea, sisteme de stocare a energiei.  Acestea sunt concepute pentru a îmbunătăți utilizarea energiilor regenerabile și, prin urmare, pentru a minimiza extinderea rețelei necesare.

Proiectul ambițios, pentru care partenerii au primit granturi oficiale în valoare totală de aproximativ 12.8 milioane de euro, va fi realizat în mai mulți pași până în 2020.

Vezi şi: (update) Decizie oficială! Până în primăvara anului 2019 apar circa 14 staţii de încărcare a maşinilor electrice


Distribuie:
  • 24
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate