Dublă operaţiune anunţată de INP până pe 20 iunie! Află detalii

Distribuie:
  • 49
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Inspectoratul Naţional de Patrulare anunţă două operaţiuni pe care a început să le desfăşoare şi vor continua până la data de 20 iunie 2018. În acest sens prezintă mai multe spre cunoștința conducătorilor auto.

Prima acţiune are drept scop reducerea numărului de accidente rutiere şi ridicarea nivelului de disciplină a tuturor participanților la traficul rutier. Inspectoratul Național de Patrulare va verifica toți conducătorii auto care comit abateri de la Regulamentul Circulație Rutiere, ceea ce duce în majoritatea cazurilor la consecințe grave.

În special vor fi documentați cei care depășesc limita de viteză sau nu acordă prioritate cetățenilor la trecerile pentru pietoni. Acțiunea se va desfășura pe traseele și drumurile din raionul Anenii Noi.

Vezi şi: (foto) Cu 57 şi 106 km/h, peste limita admisă! INP se laudă că a oprit şi a depistat doi vitezomani

A doua acţiune va fi organizată în comun cu Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA), în scopul depistării şi documentării cazurilor de încălcare sau abatere de la Regulamentul privind transporturile de greutăți şi dimensiuni ce depășesc limitele admise, pe drumurile publice, și autorizarea acestora.

Verificările vor avea loc pe drumurile localităților Speia, Puhăceni, Delacău din raionul Anenii Noi.

Vezi şi: (video) Instant karma. Ce a păţit un taximetrist din Chişinău la scurt timp după ce a pornit la roşu


Distribuie:
  • 49
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate