(foto) Cele mai haioase meme-uri cu maşina Tesla care a ajuns în spaţiu

Distribuie:
  • 19
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Marţi, 6 februarie 2018, o parte din omenire a fost martoră unui nou capitol în istoria aerospaţială. Transportorul Falcon Heavy al companiei private SpaceX, a cărui fondator este Elon Musk, a reuşit să efectueze cu succes un zbor de teste.

Cu această ocazie, cea mai puternică rachetă din lume a reuşit să ducă în spaţiu primul automobil – un Tesla Roadster, exemplarul personal al lui Elon Musk.

Vezi cum a avut loc lansarea: (video) Cea mai puternică rachetă din lume a reuşit să ducă în spaţiu primul automobil – o Tesla

Pentru cei care se întreabă ce s-a întâmplat cu automobilul, potrivit ultimelor informaţii acesta încă mai pluteşte în cosmos şi se află la o distanţă foarte mare de pământ. Nişte calcule iniţiale au arătat că electromobilul va ajunge într-o centură de asteroizi dintre planetele Marte şi Jupiter.

Cu ocazia lansării Falcon Heavy a fost creat un website numit , care ar afişa în timp real distanţa la care se află automobilul faţă de Pământ şi viteza pe care o dezvoltă. La momentul publicării acestui articol maşina s-ar fi aflat la 437.000 de kilometri distanţă de pământ şi ar zbura cu o viteză de 3.725 de km/h!

Ultima fotografie cu maşina surprinsă în spaţiu:

O postare distribuită de (@elonmusk) pe

Oricare ar fi situaţia, exemplarul Tesla Roadster nu se va mai întoarce cu roţile pe pământ, ultimele imagini cu acesta fiind surprinse când încă se afla pe orbita Pământului. Internauţii nu au ezitat să facă din ele aşa-zise meme-uri şi iată cele mai haioase dintre ele:

Ce-l poate face mai fericit pe Matt Damon, în timp ce este forțat să supraviețuiască singur pe Planeta Roșie?

– Cine-i ăsta? – Nu contează, un tip oarecare.

A depășit ușor viteza undeva deasupra Australiei.

Ticket’s in the post mate… 😉

— WA Police Force (@WA_Police)

— seizon senryaku (@lnlsl)

Когда нужно быстро объехать пробки

— Яндекс.Пробки (@yandexprobki)

Илон, гони!

— Никотинка с Бровями (@Yoghikitt)

Знакомо 😂

— TamTam (@tamtamchat)

— Александр Пелевин (@comrade_wolgast)

„Come Over”

„I can’t, you live on Mars”

„My Parents aren’t home”

— RickyFTW (@rickyftw)

Live feed 😂🚀👽👾

— DC (@DOOGZ1888)

— Данил Минаев (@dwotci)

всё, это победитель

— well, I try (@Woljf)

где ездишь ты vs где ездит сын маминой подруги

— Никотинка с Бровями (@Yoghikitt)

Добавил правильный саундтрек

— Змитер Былинович (@Zmiecer)

Autorul a schimbat coloana sonoră în locul compoziţiei lui David Bowie:

Модернизировал

— Серафим Нарочанский (@_DrunkBear_)

SpaceX запустила в космос ракету Falcon Heavy с кабриолетом Tesla, а на России традиционно проведут фестиваль «Веселый коровяк». Праздник метания коровьих фекалий)))

— RooPor :) 🌀 (@RollPoli)

„give apple maps another try
they said.
it has gotten a lot better
they said”

— darth:™ (@darth)

Ладно всё

— Я дико извиняюсь (@traktor_bang)

— Я дико извиняюсь (@traktor_bang)

Вдумайтесь….

— Алекс (@AlexVl74)

O postare distribuită de (@remconienhuis) pe

O postare distribuită de (@fitztopia) pe

Space in 2028

— Sos Sosowski (@Sosowski)

În imagine – preşedintele PSD România Liviu Dragnea


Distribuie:
  • 19
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...

происхождение доллара

продвижение сайтов в интернете

http://profvest.com