(video) G-Power poate face din noul BMW M5 F90 un monstru cu 800 CP. Iată cât costă transformarea

Distribuie:
  • 21
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

O veritabilă stea s-a alăturat în rândurile sedanurilor de mare putere în primăvara acestui an, moment de când BMW a început să livreze clienţilor noul M5 F90 bazat pe actualul BMW Seria 5 G30. Inconfundabil, autoturismul şi-a revendicat coroana în segmentul său, venind destul de puternic din uzină, cu V8 twin-turbo care generează cel puțin 600 CP şi cu un sistem de tracțiune integrală orientat mai mult spre roțile din spate, montat pe acest model pentru prima dată.

Pentru a exclude chiar și cea mai mică îndoială cu privire la legitimitatea sa pe tronul sedanurilor sport, noul M5 a fost luat acum sub grija atelierului german de tuning G-Power și a primit o creștere a puterii în trei etape, de la 700 până la 800 de CP!

Chiar și în prima etapă există deja o creștere remarcabilă a puterii cu 100 de cai (de la 600 la 700 de CP), iar cuplul maxim crescut la fel cu 90 de Nm (de la 750 la 840 Nm) Prin urmare, hardware-ul de pe BMW M5 rămâne complet intact, deoarece creșterea performanței se realizează exclusiv prin mijloace electronice, în două moduri diferite: clienții au posibilitatea de a alege fie Performance Software V1 prin care se resetează software-ului motorului pe unitatea de control originală BMW, fie Performance Module V1.

Care opţiune este mai bună este o chestiune de gust: Performance Module V1 este o soluție de tip Plug-and-Play și, prin urmare, iminent de potrivită pentru clienții de peste mări şi ţări (costă 3.720 de euro + 228 de euro lucrările de instalare). Pe de altă parte, Performance Software permite programarea individuală a hărții ECU pentru un anumit vehicul şi soluţia se adresează șoferilor care necesită setări personalizate (preţ promoţional 2.622 de euro cu lucrările incluse).

Vezi şi: (video) Manhart MH5 700 poate „face praf” cel mai noul BMW M5 Competition

Un Stage 2 oferit de G-Power, în care motorul cu opt cilindri al lui M5 generează deja 750 de CP și un cuplu maxim de 920 Nm, nu poate fi realizat de un Performance Module, ci doar de o programare individuală a hărții ECU. În acest caz, Performance Software V2 (3.009 euro cu tariful pentru lucrări inclus) intră în joc, în combinaţie cu nişte downpipes dezvoltate in-house, care pot avea (5.432 de euro) sau nu (3.160 de euro) convertoare catalitice sport.

Iar cel mai consistent program de îmbunătățire a performanței lui BMW M5, în cele din urmă, duce totul cu un pas mai departe. În ceea ce privește hardware-ul, nu numai că sunt instalate downpipes-uri, ci mai este modificat însuşi motorul de 4.4 litri. Turbo compresoarele includ nişte roţi mai mari ale turbinelor şi compresoarelor, alături de o carcasă optimizată şi un spaţiu lărgit pentru admisie (6.640 de euro).

Propulsorul mai este conectat la un nou sistem de evacuare a gazelor de eşapament, făcut integral din titan (7.015 euro), cu terminaţii ce au un diametru de 100 de mm şi sunt acoperite cu fibră de carbon (1.535 euro).

În mod evident, toate acestea sunt completate de un Performance Software V3, fără de care nu poate produce un total de 800 de CP şi 980 de Nm. Puterea colosală poate face ca sedanul să accelereze până la 100 de km/h în doar 2.9 secunde şi să atingă o viteză maximă de peste 335 de km/h datorită unui dispozitiv opţional care scoate limita de viteză (preţ promoţional de 517 euro).

Vezi şi: (video) Premieră mondială: Noul BMW M5 Competition a fost lansat exact de Ziua Europei

Pentru proprietarii de M5, cărora le vor mai rămâne bani în buzunar, G-Power le poate oferi opţiuni de îmbunătăţire a aspectului maşinii prin soluţii de personalizare vizuală şi diverse accesorii. Gama de produse include printre altele două modele de capotă, realizate integral din fibră de carbon, cu prize de aer pentru aerisirea motorului.

Adiţional se oferă un splitter de 1.360 de euro, un difuzor de 1.560 de euro şi un spoiler pe portbagaj care costă 800 de euro. Toate componentele sunt făcute din fibră de carbon.

De asemenea, se poate opta şi pentru un set de jante forjate din aluminiu folosit în industria aerospaţială, Hurricane RR, de 21 de inci. Acestea costă 9.060 de euro setul şi mai au nevoie de o piesă specială pentru montare, care costă alţi 595 de euro bucata.

Vezi şi: (foto) Atelierul G-Power este gata să sporească puterea a 9 motoare care pot exista pe noul BMW Seria 5

Într-un final, G-Power poate modifica la cerere suspensia sedanului cu noi arcuri coil-over, care se instalează în combinaţie cu amortizoarele stoc. Cu ajutorul acestora, înălţimea ambelor punţi poate fi reglată individual, iar garda la sol poate coborî cu 5-25 mm. Arcurile au fost concepute să reziste unor viteze de până la 372 de km/h. Costă 1.500 de euro setul.

G-Power rămâne a fi unul dintre puţinii tuneri care afişează direct preţurile pentru produsele şi serviciile sale, fără a fi nevoie de vreo solicitare.

Vezi neapărat: (video) Test Drive: Noul BMW M5, condus pe Nurburgring

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 21
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate