(foto) Los Angeles 2018: Premieră – Toyota Prius facelift, acum şi cu tracţiune integrală

Distribuie:
  • 47
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

După o fotografie teaser lansată de Toyota în primele zile ale lunii noiembrie, mai multe entităţi de presă de peste ocean au afirmat că este vorba despre o variantă cu tracţiune integrală a modelului Prius. Aşa şi este, însă nimeni nu s-a aşteptat că odată cu aceasta va fi introdus modelul facelift!

Acum trei ani, la sfârşitul lui 2015, Toyota a prezentat iniţial în Japonia a patra generaţie a modelului Prius şi ne-a cam uimit, pe unii speriat, cu liniile şi formele sale. Acesta şi este considerat un motiv pentru care vânzările maşinii au scăzut în 2017 până la vreo 85.000 de unităţi, comparativ cu 120-140 de mii de exemplare vândute în anii precedenţi în State.

Astfel, Toyota a decis să modifice puţin designul, să-l facă mai liniştit în loc de unul ţipător, şi iată ce s-a primit.

Toyota Prius facelift a păstrat aspectul familiar, recunoscut instant, însă barele de protecţie au fost modificate în ale lor forme. În acelaşi timp, farurile au devenit mai simple, dar în acelaşi timp mai elegante, şi în continuare sunt full LED.

Pe de altă parte, stopurile au fost reproiectate, sunt mai compacte şi nu ascuţite cum au fost, având secţiuni suplimentare pe uşa portbagajului care continuă să includă o fereastră suplimentară.

Schimbări se prevăd şi în habitaclu, însă Toyota ni le-a arătat pe cele valabile doar în nivel de echipare de top, numit peste ocean Limited. Pe consola centrală va apărea un ecran vertical cu o diagonală de 11.6 inci, disponibil anterior doar pe maşinile în specificaţie japoneză şi pe modelul Prius Prime. Acesta vine la pachet cu un sistem de navigaţie şi un sistem audio JBL.

Pe maşinile în nivele de echipare mai simple, pe consola centrală se va găsi un ecran de şapte inci al sistemului multimedia, poziţionat orizontal.

Totuşi, cea mai mare noutate pe care o aduce Prius pe piaţa americană este un sistem de tracţiune integrală opţional AWD-e. Anterior acesta era disponibil exclusiv doar pentru maşinile japoneze, încă din 2015. Funcţionează în felul următor: pe puntea din spate este instalat un motor electric separat, care produce 7.2 CP şi 55  Nm de cuplu. Acesta începe să lucreze în mod automat de la o viteză de 10 km/h, ajutând maşina să pornească mai uşor de pe loc, însă la necesitate acest agregat poate lucra până la o viteză de 70 de km/h.

Modelul Prius cu AWD-e a fost făcut în primul rând pentru potenţialii clienţi care locuiesc în statele de nord ale SUA, în regiunile reci. În acest sens, în loc de un acumulator litiu-ion, a fost instalată o baterie cu hidrură din nichel-metal (Ni-MH) care rezistă mai bine la ger şi este localizată sub bancheta din spate.

Toyota crede că în SUA, vânzările acestui model vor constitui 1/4 din numărul total.

Unitatea de propulsie principală de pe modelul Prius nu a suferit modificări. La bază stă un motor natural aspirat de 1.8 litri cu 96 de CP, două motoare electrice, unul dintre care răspunde de mişcare şi al doilea serveşte drept generator, alături de un variator electromecanic. Per total sistemul oferă 122 de CP.

Apropo, un sistem similar de propulsie va fi oferit şi pe noul sedan Toyota Corolla Hybrid, care debutează la Los Angeles în premieră pentru piaţa americană! Ambele maşini vor apărea în vânzare în primăvara anului 2019.


Ce ţine de modelul european Prius facelift, subdiviziunea locală a Toyota ne spune că maşina va fi disponibilă la fel cu acest sistem AWD-e. De asemenea, gama de culori pentru caroserie este completată cu nuanţele Emotional Red şi Aqua Breeze. Mai este pregătit un nou model de jante de 17 inci din aliaj, dar şi un nou set de capace gri pentru jantele de oţel de 15 inci.

În cabină, calitatea senzorială a fost îmbunătățită cu mici modificări, alături de schimbări pe aranjamentele consolei centrale şi a unor comenzi de pe panoul de instrumente. Au fost introduse şi noi finisaje de tapițerie, care fac din interiorul lui Prius unul mai smart şi mai rafinat. Alte dotări includ un panou mărit în dimensiuni pentru sistemul de încărcare a telefoanelor, special pentru telefoanele mai mari, indicatori de navigaţie pe head-up display şi un sistem multimedia Toyota Touch 2, cu un ecran tactil care oferă un răspuns mai rapid și poate fi operat folosind gesturi similare celor pe care le facem pe ecranele telefoanelor.

În urma debutului său la Los Angeles, noul Toyota Prius facelift îşi va face prima apariție europeană la Salonul Auto de la Bruxelles din 18 ianuarie 2019.


Distribuie:
  • 47
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate