(foto) Lumteh a prezentat noul sistem de gestionare a obiectivelor de semafor din Chişinău

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Î.M. REI „Lumteh” a prezentat noul sistem de gestionare a obiectivelor de semafor pentru 22 de intersecții din capitală. Costul lucrărilor de modernizare este de 950.000 de lei, surse alocate din bugetul municipal.

Modernizarea sistemul de dirijare a electronică a circulaţiei rutiere din mun. Chişinău s-a făcut cu obiective de semafoare gestionate prin GSM/3G și dotate cu dispozitive de colectare a datelor. Toate acestea vor asigura organizarea adaptivă a transportului în orele de vârf sau în caz de accidente.

Ruslan Codreanu a ținut să remarce că sistemul inteligent, aflat în prezent în regim de testare, va permite decongestionarea traficului în zonele problematice, în special pe căile de acces sau de ieșire din oraș.

Noile semafoare „văd” traficul prin intermediul senzorilor și automatizat congestionează fluxul de transport, semnalizează dispeceratul atunci când sunt deficiențe tehnice, sunt mai vizibile și mai receptive la comenzi decât modele vechi de semafoare din 1973.

„În regim online, dispecerii de la Centrul de control vor monitoriza fluxul de transport și vor putea calcula timpii pentru regimul de funcționare a obiectivelor de semafor la intersecții”, a menționat primarul general interimar al Chişinăului.

La rândul său, inginerul șef al Î.M. REI „Lumteh”, Antolie Aparatu a precizat că semafoarele dotate cu echipament de tip LED vor avea o perioadă de funcţionare mai mare, vizibilitate sporită şi consum mai mic de curent electric, faţă de cele vechi, precum şi posibilitatea de vizualizare a obiectivelor pe harta interactivă a oraşului.

De asemenea, în alte 10 intersecții din capitală vor fi modernizate 66 de semafoare de transport şi 42 de obiective pietonale pe bază de LED, dotate cu cronometru. Lucrările vor fi executate în timp de o lună, iar în acest scop, în bugetul municipal au fost prevăzuți 700.000 de lei.

Din cele 182 de intersecții semaforizate din oraș, 115 sunt dirijate de la distanță. În următoarea jumătate de an se planifică modernizarea a 44 de intersecții şi astfel, până la sfârșitul anului 2020, toate semafoarele din oraș vor fi noi.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...