Impresionant! Singura maşină din lume care în medie în 2018 s-a vândut câte una la fiecare 29.3 secunde

Distribuie:
  • 15
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Ar fi nevoie de mai mult de opt ore ca un avion comercial ce zboară cu o viteză de peste 500 de km/h să călătorească pe toată lungimea formată din toate maşinile Ford F-Series, parcate bară la bară, care s-au vândut la nivel global în anul 2018. De asemenea, în timpul acestui zbor, Ford ar fi vândut aproximativ alte 1.000 de vehicule din seria F.

Prin această curiozitate producătorul american îşi doreşte să marcheze cei 42 de ani împliniţi de când maşinile F-Series sunt cele mai vândute camionete în America şi alţi 37 de ani de când sunt cele mai vândute autovehicule peste ocean.

Ford a vândut anul trecut la nivel global mai mult de 1.075 milioane de camionete din Seria F, fie versiuni F-150, fie altele derivate şi mai mari Heavy Duty. Media de vânzări a fost o maşină la fiecare 29.3 secunde! Dacă toate acestea ar fi aranjate bară la bară pe o linie dreaptă, atunci s-ar întinde pe o distanţă de peste 6.437 de km, mai mult decât cea dintre oraşele Dallas şi Honolulu de pe insulele Hawaii.

Dacă Seria F de maşini ar fi o afacere individuală, atunci, folosind prețuri de tranzacționare medii din SUA de 46.700 de dolari pentru calcularea veniturilor, câștigurile ar fi echivalentul a 50 de miliarde de dolari, mai mari decât a unor firme ca Oracle (37 miliarde dolari), American Express (35 de miliarde) sau Best Buy (42 de miliarde de dolari).

Vezi primul nostru test drive cu un Ford F-Series: (video) Test Drive Premieră: Ford F-150 Raptor! L-am testat în SUA!

Împreună cu creșterea volumului de vânzări, prețurile tranzacțiilor medii cu vehicule din Seria F au crescut constant de la debutul noii generaţii F-150 în anul 2014, care a venit pe piaţă cu un corp din aliaj de aluminiu de înaltă rezistență, certificat militar, urcând în medie la 7.400 de dolari per camionetă.

În prezent, Ford oferă un pick-up din seria F pentru fiecare client care îşi doreşte unul: de la unul gata pentru a fi pus la muncă, sub forma lui F-150 XL, care are un preţ de start de listă de 28.155 de dolari, până la topul de gamă care este F-450 Super Duty Limited şi are un preţ de start de 86.505 dolari.

Bineînțeles, succesul răsunător al seriei F a Ford Motor Company nu ar fi posibil fără angajații harnici de la uzinele Kentucky Truck Plant, Kansas City Plant Assembly, Ohio Assembly Plant și Dearborn Truck Plant, împreună cu cei de la Ford’s Product Development Centre din Dearborn.


Distribuie:
  • 15
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...

www.oncesearch.com/category/teen

дапоксетин купить киев

детская одежда для девочек