Înmatriculările în Europa de maşini diesel noi au înregistrat cea mai mică cotă de piață din 2001

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Unul dintre evenimentele majore din industria auto europeană în perioada anului 2018 a fost scăderea popularității motorinei. Începând cu scandalul Dieselgate din septembrie 2015, acest lucru s-a înrăutățit atunci când autoritățile locale din Europa au trimis mesaje neobișnuite despre posibilele interdicții de utilizare a unor astfel de vehicule.

Toate aceste lucruri au generat haos în rândul consumatorilor, care au devenit deja nesiguri de beneficiile fostului cel mai popular tip de carburant din Europa. Incertitudinea printre consumatori, ca urmare a mesajelor neclare din partea Guvernelor mai multor ţări, este cea mai simplă explicație care argumentează acest declin semnificativ în vânzările de maşini cu motoare diesel.

Dacă în 2017 această cădere era considerată una extremă, declinul din 2018 ar putea fi descris ca o cădere liberă și, de fapt, doar a luat-o mai rău, se arată într-o analiză a companiei JATO Dynamics.

FOTO: inews.co.uk

Cu o cotă de piață de doar 36% în 2018, înmatriculările de maşini diesel noi realizate anul trecut au atins cel mai mic rezultat din 2001, atunci când alternativa pentru automobilele cu motoare pe benzină a „decolat”. În doar trei ani, situația cu motorina s-a schimbat considerabil, de la a fi cel mai popular tip de combustibil (51% în 2015) până la a regresa înapoi la aceleași niveluri de acum 17 ani. Această cădere este chiar mai dramatică atunci când se compară cota de piață de anul trecut cu cea de vârf înregistrată în 2011, atunci când mașinile diesel au constituit 55% din numărul total al celor noi înregistrate în Europa.

Situația este, de asemenea, accentuată puternic negativ în termeni de volum. Înregistrările de maşini diesel în 2018 au fost de 5.590.000 de unități, cel mai mic rezultat din 2001 atunci când consumatorii au cumpărat 5.440.000 autoturisme.

Temerile în rândul consumatorilor, despre care s-au menţionat anterior, fără îndoială, au afectat cifra totală de înmatriculări, care a scăzut cu 18% comparativ cu 2017. Acest lucru a fost cu 10 puncte procentuale mai multe decât declinul din 2017, atunci când înregistrările diesel a scăzut cu 8% în comparație cu 2016 – în loc de îmbunătățire, situația se înrăutățește.

Vezi şi: Top 25 cele mai populare branduri şi top 25 cele mai vândute modele de maşini în Europa în 2018

FOTO: reuters.com

Analiza după țară:

Cu toate cele enunţate anterior, temerile nu i-au afectat pe unii localnici europeni nici într-un fel. De exemplu, autovehiculele diesel au continuat să domine piaţa a trei țări europene: Irlanda, Portugalia și Italia. În ciuda căderilor de două cifre înregistrate pe aceste piețe, înregistrările de maşini diesel constituie peste 50% din numărul total. Cu toate acestea, vânzările unor astfel de vehicule au pierdut teren în comparație cu 2017, cota lor de piață fiind de 10.7 puncte în Irlanda, 7.8 puncte în Portugalia și 5.1 în Italia. Pentru comparație, în 2017 vânzările de maşini diesel au dominat în șase țări.

Un reper major a fost că anul trecut Franța a depășit Marea Britanie ca fiind a treia cea mai mare piață diesel din Europa, în spatele Germaniei și Italiei. Cererea a fost grav afectată în Regatul Unit în urma unor anunțuri neclare despre posibilele interdicții și incertitudinea Brexit-ului.

De fapt, Marea Britanie a înregistrat în 2018 cea mai mică cotă de „penetrare” a vehiculelor cu motoare diesel printre 5 cele mai mari pieţe de desfacere europene, cu tocmai 32%, fiind cel mai scăzut nivel din 2004.

Republica Moldova încă nu este un membru al comunităţii de state europene, însă în graficul de mai jos avem exemplul ţării vecine. În 2018, în România vânzările de maşini noi diesel au fost sub 40%, coborând cu 10% faţă de 2017!

Analiza după mărci:

În timp de vânzările scad considerabil, maşinile cu motoare diesel încă sunt cele mai solicitate, de exemplu, printre mărcile premium. În ciuda turbulențelor, este încă cel mai preferat tip de combustibil pentru consumatorii care aleg Audi, Mercedes, BMW, Volvo și multe altele. Într-un top 10 branduri cu cea mai mare pondere de motorizări diesel în preferinţele clienţilor, 8 dintre ele sunt branduri premium, iar numărul de maşini diesel care le-au realizat în 2018 a constituit mai multe de jumătate din cel total. În ceea ce privește volumul înregistrărilor de autovehicule diesel, brandurile Mercedes și BMW au fost al doilea și al patrulea cel mai mare anul trecut.

Cu toate acestea, printre 83 de mărci care au înregistrat o schimbare între 2017 și 2018, doar trei au înregistrat o creștere a popularităţii motorizărilor diesel în vânzările lor. Brandul francez DS a văzut cea mai mare creștere – de la 44% la 49%.

Totuşi, majoritatea brandurilor au văzut o schimbare negativă. Cea mai „dramatică” situaţie este cea de la Porsche, care a decis să renunțe la dezvoltarea vreunui motor diesel și să își concentreze eforturile pe dezvoltarea de maşini cu propulsie alternativă.

Deoarece procesul de electrificare devine tot mai popular, brandurile bine administrate nu ezită să prindă valul şi să se mişte mai repede. Acest lucru s-a demonstrat prin vânzările foarte mici de maşini diesel de marcă Subaru, Hyundai, MINI, Suzuki, Toyota, Porsche sau Mitsubishi.

Ce se așteaptă să se întâmple în 2019?

Rezultatele de anul trecut au confirmat că „panica diesel” este reală. După marele declin înregistrat în 2017, piața a continuat să scadă și chiar şi-a accelerat tendința.

Deși căderea este de așteptat să continue în 2019, aceasta va fi cel mai probabil la o rată mai moderată. Și spre deosebire de schimbările pe care le-am văzut până în prezent, tendința de coborâre continuă nu va mai fi asociată cu scandalul Dieselgate și propaganda negativă, dar cu creșterea de automobile hibride și electrice. Această ofertă este în creștere rapidă, iar mașinile disponibile sunt cu siguranță mai atrăgătoare, și la modă.

Între timp, mașinile pe benzină devin încet singura alternativă pentru cei care încă nu au încredere în tehnologiile cu baterii.

Vezi şi: Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi, din nou lider în vânzările de maşini: 1 din 9 realizate în 2018 îi aparţine


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate