Lista şi locaţia camerelor funcţionale de supraveghere a traficului rutier din municipiul Chişinău

Distribuie:
  • 107
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Un cititor AutoBlog.MD a folosit platforma pentru a solicita de la Inspectoratul General al Poliţiei, lista camerelor foto şi video funcționale de supraveghere a traficului rutier din municipiul Chișinău, cu indicarea locului amplasării acestora, în baza legii privind accesul la informaţii.

Pentru că un răspuns nu a putut fi obţinut într-un timp util, acesta a fost primit abia după o solicitare expediată în adresa Ministerului Afacerilor Interne din numele Asociației Juriștii pentru Drepturile Omului. (În cazul în care o instituție nu va răspunde la o solicitare expediată de utilizatorii platformei, echipa VreauInfo.md expediază o solicitare suplimentară în încercarea de a obține informațiile solicitate).

FOTO: unimedia.info

În baza informaţiilor obţinute, aflăm că în total în municipiul Chişinău sunt amplasate 41 de posturi de supraveghere a circulaţiei rutiere. La această listă se pot adăuga şi camerele instalate cel mai recent, după solicitarea acestei informaţii.

Este de menţionat că absolut toate posturile de supraveghere sunt conectate la Sistemul automatizat de supraveghere a circulaţiei rutiere „Controlul traficului”, furnizând informaţia necesară despre traficul rutier, precum şi încălcările admise de participanţii la trafic.

Pentru cei care se întreabă de ce camerele de supraveghere fotografiază toate automobilele la rând fără anumite motive, chiar dacă mulţi dintre şoferi nu încalcă regulile circulaţiei rutiere, există un răspuns. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Național de Patrulare, Pavel Apostol, șoferii care nu încalcă regulile de circulaţie nu trebuie să-și facă griji.

„Aşa sunt programate camerele de supraveghere. Sunt unele care înregistrează video, altele care fac fotografii. În cazul în care șoferul nu încalcă regulile de trafic, atunci serverul nici măcar nu le salvează. Sunt fixate numai imagini video și fotografii ale vehiculelor care au încălcat regulile de trafic”, a declarat reprezentantul INP pentru .

*Dacă documentul nu apare imediat, te rugăm să actualizezi pagina!

Vezi şi: (video) Premieră în Moldova! Poliţia a lansat o hartă a semnalărilor pe care o poţi completa şi tu

Vezi şi: Util de ştiut. Cum şi cu ce în Republica Moldova poliţiştii măsoară viteza maşinilor

Asociaţia Obștească „Juriștii pentru Drepturile Omului” a lansat platforma VreauInfo.md în vara anului 2018. Aceasta facilitează solicitarea informațiilor de interes public. Astfel, atât întrebările, cât și răspunsurile sunt publicate pentru beneficiul celor interesați. La rândul lor, instituțiile publice sunt scutite de cheltuieli poștale și pentru imprimare.

Platforma conține o listă de instituții publice, din care cetățenii pot selecta autoritatea căreia doresc să-i adreseze o solicitare. Instituția care recepționează solicitarea urmează a răspunde pe aceeași cale. Totodată, persoana care dorește să înainteze o cerere către o instituție publică va avea posibilitatea să analizeze întrebările adresate anterior acelei instituţii și, dacă există deja un răspuns la întrebarea/întrebările la care dorește răspuns, să renunțe la duplicarea solicitării.


Distribuie:
  • 107
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •