Misiune îndeplinită: Toate exemplarele McLaren P1, VÂNDUTE. În ce ţări au ajuns supercarurile

Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania britanică McLaren a sfârşit producţia supercarului hibrid P1. Săptămâna trecută, de pe liniile de producţie a fabricii din oraşul Woking a ieşit ultimul, cel de-al 375-lea exemplar, vospit într-o culoare portocalie cu elemente din fibră de carbon şi un habitaclu modificat de divizia McLaren Special Operations (MSO).

Bolidul este dotat cu o unitate de propulsie hibridă, având o putere totală de 916 cai. Din componenţa acesteia fac parte un motor V8 de 3.8 litri şi cu două turbine, un electromotor cu 179 CP, un set de acumulatori şi o cutie de viteze robotizată cu şapte rapoarte şi două ambreiaje.

McLaren P1 este capabil să accelereze până la 100 de km/h timp de 2.8 secunde, iar până la 200 şi 300 de km/h în 6.8 şi 16.5 secunde respectiv. Viteza maximă este limitată electronic la 350 km/h.

Producţia modelului P1 a început în vara anului 2013, însă interesant este faptul că toate exemplarele au fost vândute înainte ca prima maşină să ajungă la client. Primul automobil a fost vopsit într-o culoare argintie. Fiecare exemplar a fost modificat de MSO (subdiviziune a McLaren care se ocupă de modificarea automobilului) exact după doleanţele proprietarului. Asamblarea unei bijuterii dura în mediu 17 zile, iar la lucru participau 105 oameni.

Cele mai multe maşini, 34 procente din tot numărul, au plecat peste ocean în SUA. În Europa sunt 26 %, în Africa şi Orientul Mijlociu 13%, iar în Asia şi Oceania – 27%.

Modelul P1 mai este disponibil într-o versiune de circuit numită GTR. Aceasta are 1.000 de cai putere sub capotă şi în total vor fi construite 45 de automobile, 42 dintre care sunt deja vândute.

FOTO: gtspirit.com

Grăbeşte-te! Dacă ai circa 3.07 milioane de dolari îţi poţi cumpăra unul din cele trei exemplare rămase. În preţ intră o echipă proprie de mecanici care vor pregăti automobilul pentru curse, un inginer de curse personal şi un instructor auto.


Distribuie:
  • 6
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

www.mazda.niko.ua/serviceand-warranty/zapisTO/

documentary movies 2015