Pe noua „autostradă a Unirii” nu se va circula gratis! Cât va trebui să achite un şofer pentru utilizarea unui segment

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Comisia Națională de Prognoză din România a publicat pe site-ul său oficial „Studiul de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamț – Iași”, ce ar urma să fie realizată printr-un parteneriat public – privat (PPP).

Potrivit documentului, segmentul de autostradă Târgu Neamţ – Iaşi, în lungime de 61 km, care face parte din autostrada Târgu Mureş – Ungheni, va costa în jur de 1.2 miliarde de euro, iar pentru fiecare 100 de kilometri parcurși de șofer va fi percepută o taxă de utilizare între 6.3 și 12.6 euro (stabilită în funcție de autovehicul și distanța totală parcursă pe autostradă), scrie .

FOTO: ziartarguneamt.ro

Proiectul va fi realizat în două etape: 48 de luni pentru proiectare şi construcție (!) şi 26 de ani pentru exploatarea şi întreţinerea autostrăzii. Statul va contribui cu cel mult 25% din valoarea proiectului.

După construcția autostrăzii, beneficiarul privat (firmă) va opera autostrada timp de doi ani. Partenerul public va fi Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Pe autostrada Târgu Neamţ – Iaşi se vor instala sisteme de taxare la Târgu Neamţ, Paşcani, Târgu Frumos şi Iaşi. Taxa de utilizare a autostrăzii va fi percepută pe măsură ce diverse sectoare vor fi finalizate şi vor deveni operaţionale.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, instituția care a întocmit studiul de fundamentare, va urmări dezvoltarea contractului.

Tronsonul Târgu Neamţ – Iași, ce face obiectul prezentului studiu de fundamentare, începe de la intersectia cu DN2 / E85, inclusiv nodul rutier aferent, și se termină la intersecția cu bypass Iași. Tronsonul de autostradă cuprins între Târgu Mureș și Târgu Neamț, până la nodul rutier de la intersecția cu DN2/E85, este implementat în cadrul CNAIR SA.

Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni (aşa-zisă autostrada Unirii) va străbate judeţele Mureş, Harghita, Neamţ şi Iaşi şi va avea o lungime totală de aproximativ 320 de km. Autostrada face parte din Coridorul V, ce constituie legătura Moldovei cu Transilvania şi Europa, reprezintă parte din conexiunea est – vest a României şi se racordează la sectoarele de autostradă construite deja sau aflate în diverse faze de implementare.

Vezi şi: Parlamentul român a votat! Construcţia autostrăzii A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni ar putea începe 2019

Studiul de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamț – Iași


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...

逆レイプ霊夢srpg

раскрутка сайта в интернете

Текст для сайта