Primul interviu cu Carlos Ghosn: „Arestarea mea este un complot şi o trădare din partea directorilor Nissan”

Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Jurnaliştii de la au reuşit să realizeze primul interviu exclusiv cu fostul şef al companiilor Renault, Nissan şi Mitsubishi, Carlos Ghosn, după ce managerul a fost reţinut în ziua de 19 noiembrie 2018. Specialistul din industria auto susţine că „anumite persoane au distorsionat realitatea cu scopul de a scăpa de el”.

FOTO: ft.com

Vezi şi: Carlos Ghosn a demisionat din toate funcţiile de conducere de la Renault

Fostul director executiv al celor trei companii producătoare de maşini şi a Alianţei pe care o formau, Carlos Ghosn, a declarat astăzi că el nu a avut nici o îndoială că acuzațiile împotriva lui au fost rezultatul unui „complot şi a unei trădări” din partea directorilor Nissan care s-au opus planului său de integrare mai profundă între Renault și cei doi parteneri ai Alianței japoneze.

Vorbind în primul său interviu în faţa jurnaliştilor, Ghosn a recunoscut că „a existat un plan de a integra” Renault, Nissan și Mitsubishi Motors într-un singur gigant auto. Planurile au fost discutate cu președintele Nissan Hiroto Saikawa în septembrie, a adăugat el. Ghosn a susținut că el a vrut să-l includă şi pe CEO-ul Mitsubishi Motors Osamu Masuko în discuții, însă „Saikawa şi-a dorit una între patru ochi”.

„Odată ce, cele trei companii auto ar fi mai strâns integrate, Ghosn a vrut să se asigure că va exista „autonomie în cadrul unei societăți de tip holding”, se arată în interviu, Ghosn adăugând că acest plan era în concordanță cu modul în care a operat Alianța în ultimii ani. Aliații lui Ghosn au susținut că unii directori Nissan se temeau de o concentrație suplimentară de putere sub conducerea sa, acesta fiind un motiv pentru care au început să coopereze cu procurorii din Tokio.

Vezi şi: (update) Carlos Ghosn rămâne după gratii pentru că instanţa se teme că va fugi din Japonia

FOTO: ft.com

Magnatul, născut în Brazilia din părinţi libanezi şi francezi, a respins acuzațiile că domnia sa de 19 ani la Nissan a fost o „dictatură”, spunând că acest lucru a fost o narațiune creată de rivalii care au vrut să-l elimine. „Oamenii au tradus un stil de conducere puternică şi eficientă în dictatură, pentru a denatura realitatea cu scopul de a scăpa de mine”, a adăugat el.

Lui Ghosn i s-a permis să vorbească cu Nikkei timp de aproximativ 20 de minute în penitenciarul din Tokio, unde stă fără posibilitatea de a ieşi sub cauţiune mai mult de 70 de zile de când procurorii l-au arestat pentru acuzații financiare. El a fost acuzat de raportarea incompletă a salariul său de mai mulți ani și grave încălcare a încrederii pentru un pretins transfer către Nissan a pierderilor sale personale de tranzacționare de la contractele de schimb valutare efectuate în străinătate. Abuzul de încredere s-ar concentra asupra unei plăţi în valoare de 14.7 milioane de dolari către o companie condusă de omul de afaceri saudit Khaled al-Juffali.

Ghosn a negat acuzațiile și a susținut că „executivul însărcinat cu regiunea a semnat [aprobarea]”. De asemenea, plata a fost făcută din aşa-zisele „rezerve de CEO” pentru Ghosn, o oală de bani pe care el a fost liber să decidă cum să o golească. Mai mult, Ghosn a spus că acest „CEO Reserve nu este o cutie neagră” și că „patru oficiali au semnat” pentru plata făcută spre firma lui al-Juffali.

Ghosn este, de asemenea, acuzat de primirea a 7.820.000 de euro în plăți necorespunzătoare legii prin intermediul Nissan-Mitsubishi B.V., un joint-venture cu sediul în Olanda între cele două companii japoneze. Drept reacţie, managerul a declarat că această companie a fost creată pentru „sinergie și nu pentru plăţi”, adăugând că cererile de plăți necorespunzătoare au fost o „denaturare a realității.”

Carlos Ghosn, chairman and CEO of the Renault-Nissan-Mitsubishi Alliance, attends the Tomorrow In Motion event on the eve of press day at the Paris Auto Show, in Paris, France, October 1, 2018. Picture taken October 1, 2018. REUTERS/Regis Duvignau

Ghosn a mai declarat în interviu că achiziționarea de proprietăți de lux în Rio de Janeiro și Beirut, despre care Nissan susţine că au fost plătite în mod necorespunzător printr-o filială de a sa, au fost aprobate de către Departamentul juridic al producătorului auto. Arătând spre un fost loialist și un director cu stagiu mari de muncă din departamentul juridic, Ghosn a spus: „Hari Nada a făcut toate astea.”

Întrebat din nou despre aceste proprietăți, Ghosn a argumentat că şi le-a luat pentru că „avea nevoie de un loc sigur unde [el] poate munci și primi oameni atât în Brazilia, cât și în Liban”. „[Am] făcut [ceva] nepotrivit? Eu nu sunt un avocat, nu știu interpretarea a [astfel] de fapte”, a spus Ghosn, fiind frustrat de ancheta internă a Nissan pe seama lui. „Aceste bunuri sunt cunoscute de toată lumea, de ce nu mi-au spus?…”

Carlos Ghosn, a cărui a doua cerere de cauțiune a fost respinsă la 22 ianuarie, a insistat că el nu îşi va „lua zborul” pentru a fugi din Japonia și nu ar distruge dovezile. „Nu voi fugi, mă voi apăra [eu însumi]”, a adăugat el. „Toate dovezile sunt la Nissan și Nissan interzice tuturor angajaților să vorbească cu mine”.

Când a fost întrebat despre viața în centrul de detenție, Ghosn a spus „ridicări şi căderi”. În ceea ce privește sănătatea lui, el pur și simplu a spus că „e bine”, cum răspund marea majoritate a oamenilor.

FOTO: ft.com

Amintim că Nissan l-a demis pe Ghosn din poziția sa de director general executiv în luna noiembrie. La o reuniune generală extraordinară a acționarilor, programată la jumătatea lunii aprilie 2019, este așteptată eliminarea lui Ghosn din funcţia de director a mărcii.

Cel mai recent, Ghosn a demisionat din funcția de președinte și director general al Renault, iar fostul șef Michelin Jean-Dominique Senard a fost numit președinte. Acum, cei trei membri ai Alianței, sunt așteptați să revizuiască modul în care este operată în absența conducerii lui Ghosn. „Nu pot specula despre viitorul Alianței”, a declarat Ghosn.

Guvernul francez, cel mai mare acționar al Renault, a cerut anterior de la Ghosn să facă relația dintre cei doi producători auto „ireversibilă”. Chiar şi după arestul său, Franța a informat colegii din Tokio cu privire la intenția de a continua integrarea. Saikawa, în contrast, a insistat că acum „nu există o nevoie pentru a discuta despre [aceasta]”.

Apropo, recent Hiroto Saikawa a declarat că va părăsi la rândul său funcţia de CEO a Nissan, la scurt timp după ce fostul președinte Carlos Ghosn a demisionat din calitate de președinte și director executiv al Renault. Această mişcare va contribui la întărirea Alianţei, cu un start proaspăt după această criză.


Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...

seo продвижение сайта

progressive.ua

http://profvest.com