(video) Agitaţie printre clienţii Ford. Se dă o luptă pentru stocul limitat al supercarului GT

Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Potenţialii cumpărători ai noului supercar Ford GT au decis să trimită companiei americane şi mesaje video, rugând insistent ca o maşină să le fie vândută lor.

Chiar dacă Ford a primit deja aproximativ 7.000 de cereri pentru GT, constructorul şi-a propus ca în următorii doi ani să vândă doar 500 de exemplare.

ford_gt_21

Reprezentanţii companiei au spus că la adresa lor au fost trimise peste 100 de clipuri video care au un conţinut divers: efecte luminoase, adresări ale copiilor, sunete ale motoarelor, curse, excursii prin garaje, dar şi istorii din viaţa acestor oameni, care vor să demonstreze şi să răspundă la întrebarea, de ce supercarul trebuie să ajungă în proprietatea acestora.

Citeşte şi: Ford GT, primul automobil care va avea parbriz din sticlă folosită pe smartphone-uri (video)

La momentul actual, circa 10.800 de oameni de pe glob s-au arătat interesaţi în a achiziționa un Ford GT. Drept rezultat, Ford a înregistrat doar 6.506 de cereri, iar în următoarele 90 de zile compania va alege şi va anunţa potenţialii proprietari care se vor alege cu o maşină din primul lot.

ford_gt_soncept_23

Înainte de a primi şi procesa comenzi pentru GT, Ford a înaintat câteva condiţii pentru viitorii proprietari. De exemplu, maşina trebuie să fie folosită, ci nu păstrată în muzee sau garaje. Preţul de start pentru supercarul american începe de la 400.000 de dolari, fără taxe şi livrare.

Deocamdată se cunoaşte că maşina este propulsată de un motor twin-turbo de 3.5 litri volum, care livrează cel puţin 600 de cai putere.

Citeşte şi: Ştiai asta? Care este cel mai scump automobil produs în prezent pe teritoriul Statelor Unite ale Americii


Distribuie:
  • 8
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate