(video) BMW anunţă un nou asistent vocal inteligent, cu care vei putea discuta inclusiv despre sensul vieţii

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

BMW Group se pregăteşte să revoluţioneze experienţa plăcerii condusului cu Asistentul Personal Inteligent BMW. Din martie 2019, un personaj digital inteligent se va afla la bord şi va răspunde prompt la mesajul de activare, de exemplu „Hei, BMW”.

Aceasta va marca începutul unei noi ere în care conducătorii vor putea, din ce în ce mai mult, să-şi opereze automobilele şi să acceseze funcţiile şi informaţiile acestora prin comenzi vocale.

În viitor, asistentul personal va fi la dispoziţia conducătorului şi va funcţiona şi în afara automobilului, indiferent dacă este acasă, cu ajutorul unui smart speaker (aşa cum este Amazon Echo), sau prin oraş, cu ajutorul unui smartphone. Mai mult, în viitor va fi compatibil şi cu alţi asistenţi vocali digitali, oferind astfel o legătură spre alte ecosisteme ce se dezvoltă rapid.

Datorită conexiunii cu Open Mobility Cloud şi utilizării inteligenţei artificiale, capacităţile asistentului personal sunt îmbunătăţite continuu. Actualizările regulate, care pot fi realizate uşor pe smartphone şi în automobil prin intermediul funcţiei Remote Software Upgrade, vor continua să extindă gama de funcţii şi skill-uri oferite.

„Asistentul Personal Inteligent BMW se combină cu noul sistem de operare BMW 7.0 pentru a crea o formă digitală complet nouă de interacţiune cu automobilul tău BMW, care redefineşte întreaga experienţă a condusului”, a declarat Dieter May, vicepreşedinte executiv BMW Group pentru produse digitale.

Asistentul Personal Inteligent BMW învaţă rutine şi obiceiuri utilizatorului iar ulterior este capabil să le aplice în contextul potrivit. Astfel îi învaţă preferinţele şi poate oferi pe baza experienţei şi contextului – de exemplu, încălzirea scaunului sau locurile în care călătoresc frecvent („Take me home”).

O caracteristică unică comparativ cu alţi asistenţi digitali de acest fel este faptul că persoana de la volan îi poate da un nume diferit (de exemplu, „Hei, Charlie” sau „Hei, Joy”) pentru un caracter individual suplimentar şi pentru mai multă personalitate. Nu numai că aşteaptă fiecare comandă a conducătorului, dar este mereu pregătit să-l asiste sau chiar să-i ofere o conversaţie obişnuită („Hei, BMW! Care este sensul vieţii?”).

Este familiarizat cu funcţiile automobilului şi este capabil să le opereze după cum este necesar. Replica „Hei, BMW! Mi-e frig” va solicita Asistentului Personal Inteligent BMW să ajusteze corespunzător temperatura din interiorul automobilului. În timp ce versiunea actuală este capabilă deja să memoreze setările preferate, îmbunătăţirile continue ale tehnologiei vor permite Asistentului Personal Inteligent să înveţe în viitor tot mai multe preferinţe şi setări favorite.

Asistentul va deveni în timp tot mai bun cu fiecare comandă dată, fiecare întrebare adresată şi fiecare setare făcută. Formarea bazei pentru toate acestea va fi portabilă, fiind inclusă în profilul digital al clientului – BMW ID. Acest profil realizează legătura între automobil, client şi lumea lor digitală.

Apariţia Asistentului Personal Inteligent BMW înseamnă că mereu este un profesionist BMW real la bord. El este capabil să explice diferitele funcţii ale automobilului („Cum funcţionează Asistentul pentru Faza Lungă?”), să ofere informaţii de starea actuală a maşinii („Nivelul uleiului este corect?”) şi să răspundă la întrebări („Ce mesaj de avertizare am primit?”).

El ştie setările favorite ale conducătorului şi poate chiar să activeze o combinaţie a acestora pentru un confort superior. De exemplu, „Hei, BMW! Sunt obosit” declanșează un program de vitalitate care ajustează lumina ambientală, muzica şi temperatura, printre altele, astfel încât conducătorul să se simtă mai treaz.

În viitor, asistentul va putea şi să ofere sfaturi de reducere a consumului de combustibil sau să gândească în perspectivă şi să avertizeze conducătorii dacă este nevoie. El ar putea alerta conducătorul de anumite probleme („Presiunea pneurilor este scăzută”), de exemplu, să amintească de programările în service sau chiar să aranjeze o programare fără nici un ajutor suplimentar.

Pe scurt, el este copilotul ideal şi devine util în special în timpul condusului de zi cu zi („Hei, BMW! Caută cea mai apropiată staţie de alimentare de pe traseu”).

Pentru ca navigaţia să fie mai uşoară ca niciodată, conducătorii îi pot permite suplimentar să acceseze înregistrările din calendar şi ele, după care va găsi un loc de parcare la destinaţia călătoriei, să ofere informaţii despre ambuteiajele de pe traseu şi să îi amintească şoferului de acestea în funcţie de context. În , asistentul notează destinaţiile spre care se călătoreşte frecvent.

Integrarea asistentului în Microsoft Office 365 şi Skype for Business îi permite acestuia să se alăture teleconferinţelor la cererea conducătorului sau să citească e-mail-urile, transformând astfel modelul BMW într-un birou mobil controlat vocal.

Pe lângă toate acestea, Asistentul Personal Inteligent de la BMW este şi un expert în divertisment. Aceasta înseamnă că el poate identifica instantaneu melodiile de la radio sau poate căuta posturile pentru genul muzical dorit („Rulează muzică clasică, te rog!).

Asistentul Personal Inteligent va deveni disponibil cu control vocal în 23 de limbi şi pieţe din martie 2019 (deocamdată nu se cunoaşte dacă va exista limba română sau limba rusă).

În SUA, Germania, Marea Britanie, Italia, Franţa, Spania, Elveţia, Austria, Brazilia, Japonia şi (din mai 2019) China, Asistentul Personal Inteligent BMW va dispune şi de alte funcţii inteligente precum căutarea obiectivelor de interes, starea vremii şi muzică, de exemplu.

Asistentul personal va fi oferit pentru modelele ce dispun de noul sistem de operare BMW 7 şi ca parte a Live Cockpit Professional (6U3). Portofoliul de funcţii poate fi extins cu pachetul Connected Professional.

Asistentul personal va fi disponibil deja pentru comandă cu noul BMW Seria 3 din noiembrie 2018 şi va fi inclus pentru primii trei ani. În cazul noilor modele BMW X5, BMW Z4 şi BMW Seria 8 echipate cu sistemul de operare BMW 7.0, facilitatea Remote Software Upgrade va permite clienţilor să instaleze singuri versiunea completă a Asistentului Personal Inteligent BMW, fără a fi necesară o vizită la dealer, din martie 2019.


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate