(video) Control comun şi într-un singur loc. A fost deschis noul punct de trecere a frontierei „Palanca”

Distribuie:
  • 164
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Noul punct de trecere a frontierei „Palanca” a fost deschis din după amiaza zilei de astăzi, 28 decembrie, la etapa inițială, fiind autorizată trecerea doar a vehiculelor cu masa de până la 3.5 tone și cu capacitatea de până la 22 de locuri, precum și a mărfurilor care nu sunt supuse controlului veterinar și fito-sanitar.

Controlul are loc în comun de către autorităţile moldoveneşti şi cele ucrainene, fără nevoia de a opri ulterior şi în alt punct vamal de la frontiera ţării vecine.

La ceremonie au participat atât prim ministrul Pavel Filip, cât şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.

Noul punct de trecere este amplasat pe un teritoriu de 2.6 hectare. Atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire sunt prevăzute în total 10 benzi (câte 2 piste pentru autoturisme, câte 2 pentru autocamioane și câte una pentru autocare).

În premieră, la Palanca a fost construit un post de control pietonal pentru oamenii care au terenuri agricole după şoseaua Odesa-Reni. Prin acest post, frontiera va putea fi traversată pe jos sau cu bicicleta.

Totodată, noul post va fi legat de șoseaua Odesa – Reni de un drum nou de acces, iluminat, pentru construcția căruia Guvernul Republicii Moldova a alocat suplimentar 630.000 euro, majorându-și astfel contribuția inițială de la 1.06 milioane până la 1.68 milioane euro.

Menționăm că, noul punct de trecere „Palanca” a fost construit în cadrul unui proiect în valoare de 6.18 milioane de euro, dintre care 4.5 milioane au fost acordate de Uniunea Europeană, iar 1.68 milioane euro de Guvernul Republicii Moldova. Proiectul a fost implementat de PNUD Moldova.

Actualmente, controlul comun este aplicat în șase puncte de trecere: „Criva-Mamalîga”, „Larga-Kelmențî”, „BriceniRossoșanî”, „Giurgiulești-Reni”, „Cuciurgan-Pervomaisc” și mai nou „Palanca-Maiaki-Udobnoe”.


Distribuie:
  • 164
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate