(video) New York 2019: Premieră mondială – Noul Subaru Outback a devenit de nerecunoscut

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Cei de la Subaru şi-au format deja o tradiţie: dacă lansează noua generaţie a modelului Legacy, acest lucru este un indiciu clar că în scurt timp trebuie să apară şi noul Outback. Aşa s-a şi întâmplat.

Dacă primul a debutat la începutul anului la Salonul Auto de la Detroit, atunci fratele său mai mare (a şasea generaţie) a făcut-o acum câteva ore la cel de la New York.

La baza acestui break pe care iniţial l-am confundat cu un SUV (de fapt chiar aşa este numit de Subaru), acum stă noua platformă modulară SGP (Subaru Global Platform). Folosirea acesteia a dus la faptul că automobilul a devenit mai rigid, are un centru de greutate şi mai redus, iar cantitatea generală de vibraţii a fost minimizată la maxim. Subaru menţionează că rigiditatea caroseriei și a subcadrului frontal a fost mărită cu 70% comparativ cu ce era înainte, iar cea a subcadrului posterior s-a dublat.

Cu toate cele menţionate, arhitectura șasiului nu s-a schimbat în mod fundamental. Suspensia de pe puntea din faţă foloseşte componente McPherson, iar în spate este una multi-link cu braţe duble. O caracteristică importantă pe care a adus-o noua generaţie este că garda la sol a crescut de la 213 la o cifră decentă de 220 mm.

Din punct de vedere al dimensiunilor generale noul Outback nu s-a schimbat prea mult. Ampatamentul de 2.745 de mm a rămas acelaşi, în lăţime şi înălţime a adăugat între 5 şi 15 mm (1.855 şi 1.680 mm). Cel mai mult s-a schimbat lungimea, care atinge acum 4.860 mm (+40 mm).

În mod evident, lungimea a contribuit nu numai la un spaţiu interior mai mare pentru pasageri, ci şi la un volum maxim mai mare a portbagajului cu scaunele posterioare rabatate (2.144 de litri în loc de 2.076). Lungimea compartimentului de încărcare până în spatele scaunelor frontale a rămas aproape neschimbată – 1.980 mm.

Încă un este deschiderea mai largă a uşii portbagajului, iar un altul este că poate fi acţionată electric, inclusiv fără , prin mişcarea unui picior sub bara de protecţie.

Habitaclul, spaţiul pentru pasageri, precum și cel din Legacy, a devenit mai bogat și mai calitativ realizat. Se spune că izolarea fonică a fost îmbunătăţită considerabil (-3 db), fiind folosite mai multe componente izolatoare la uşi şi în părţile laterale ale acoperişului, dar şi nişte geamuri laterale şi un parbriz cu o folie specială ce absoarbe sunetele. În nivel de echipare de top se poate oferi chiar şi tapiţerie Nappa pentru scaune. Alte opţiuni sunt acţionarea electrică în 10 poziţii şi încălzirea scaunelor din faţă, încălzirea tuturor scaunelor şi a volanului, sistem audio Harman/Kardon cu 12 difuzoare şi altele.

Versiunile simple ale maşinii primesc un sistem multimedia cu ecran tactil de şapte inci şi un panou de control al sistemului de climatizare cu o serie de comenzi analogice. Cele mai scumpe vin deja cu o tabletă verticală cu o diagonală de 11.6 inci, prin care se operează sistemul multimedia STARLINK şi care le înlocuieşte pe cele două menţionate anterior pe toată consola centrală.

Un alt lucru care trebuie de menţionat este că panoul de bord poate conţine doar nişte ceasuri analogice. În premieră pentru model se oferă şi un Wi-Fi hotspot acum. Nivelele de echipare disponibile se numesc în SUA: Base, Premium, Limited, Touring, Onyx Edition XT, Limited XT şi Touring XT.

Sub capotă, noul Outback pentru piaţa nord-americană a primit un agregat natural aspirat de 2.5 litri ce a fost modernizat serios. Acum dispune de un sistem de injecţie directă a carburantului, o rată de compresie crescută, un sistem start-stop şi în genere 90% din componentele pe care le are sunt noi. Rezultatul este o creştere a puterii de la 175 la 185 de cai, iar a cuplului de la 235 la 239 Nm.

A doua opţiune a venit să înlocuiască benzinarul cu şase cilindri şi un volum de 3.6 litri. Este vorba despre o unitate turbo cu patru cilindri şi un volum de 2.4 litri, care a debutat pe noul Ascent şi generează 264 CP/376 Nm.

Noua generaţie Outback a mai primit un variator modernizat Lineartronic: acesta are acum opt trepte „virtuale” cu un interval mai îndelungat de funcţionare, ce pot fi schimbate şi manual prin intermediul unor padele din spatele volanului, dar si un nou sistem hidraulic.

Echipamentul standard mai include un sistem de tracţiune integrală (cu ambreiaj pentru cuplarea punţii posterioare), sistem electronic ATV (Active Torque Vectoring) prin care se gestionează vectorul de tracțiune cu ajutorul mecanismelor de frânare, precum și modul off-road X-Mode ce pune în funcţiune sistemele electronice ce răspund de anti derapare şi asistenţă la coborârea în pante.

Şi la capitolul sisteme de protecţie şi asistenţă active şi pasive stă bine. Orice maşină vine standard cu opt airbag-uri, inclusiv unul pentru genunchii şoferului, dar şi cu complexul EyeSight Driver Assist Technology. Acesta include la fel standard un Advanced Adaptive Cruise Control şi un sistem de centrare a maşinii în banda de rulare. Printre altele care pot fi comandate se numără LED Steering Responsive Headlamps; Reverse Automatic Braking; Blind Spot Detection cu Lane Change Assist; Rear Cross Traffic Alert şi EyeSight Assist Monitor cu head-up display.

Un alt sistem care reprezintă o premieră în segment, potrivit Subaru, este DriverFocus Distraction Mitigation System. Acesta folosește o cameră dedicată cu infraroșu și o tehnologie de recunoaștere facială pentru a identifica semnele de oboseală sau distragere a șoferilor și oferă avertismente audio și vizuale pentru a-i alerta. De asemenea, nou este şi sistemul Front View Monitor, care surprinde imagini din unghiurile oarbe ale conducătorului auto din fața vehiculului și afișează o vizualizare de 180 grade pe ecranul de 11.6 inci, oferind siguranță și asistență la verificarea condițiilor rutiere din faţa maşinii sau în timpul parcării.

Pe piața americană noile Legacy și Outback vor ieși simultan: începutul vânzărilor este programat pentru toamna care vine. Preţul de start nu a fost anunţat deocamdată.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...