(video) Tesla a prezentat o versiune avansată a Autopilotului său şi pare să funcţioneze ideal

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Acum câteva ore, la un eveniment numit Tesla Autonomy Day şi organizat la sediul central din Palo Alto, California, Elon Musk şi dezvoltatorii superiori ai companiei au prezentat o versiune finală a sistemului pe care ei îl numesc Autopilot sau Full Self-Driving. Noua platformă Autopilot Hardware 3.0 poate fi deja instalată pe mașinile care se produc din aprilie 2019.

Vehicule electrice lansate anterior vor trebui să suporte o serie de modificări speciale pentru a putea fi compatibile cu opţiunea. Aceasta va fi gratuită în cazul în care mașina a fost cumpărată cu un pachet Premium ori pentru o taxă suplimentară. În funcţie de necesităţi, dotări şi procese automatizate, costul va varia între 2.500 şi 7.000 de dolari.

Potrivit informaţiilor din prezentarea pe care o puteţi urmări în reluare mai sus, platforma Autopilot Hardware 3.0 se bazează pe un procesor complet nou, dezvoltat cu forţele proprii de către inginerii Tesla. Cipul este produs la uzina Samsung din Austin, Texas. Arhitectura tehnică a procesorului este de 14 nm FinFet. Suprafaţa cristalului este de 260 mm² şi conţine în total şase miliarde de tranzistori, care sunt distribuiţi pentru 12 nuclee ARM Cortex A72, procesorul grafic încorporat şi alte interfețe.

Frecvența nucleelor poate ajunge până la 2.2 GHz, iar a procesorului grafic încorporat este de 1 GHz cu o performanță de 600 gigaflops. Platforma poate procesa până la 2.5 miliarde de pixeli pe secundă sau 2.100 cadre pe secundă.

Memoria de la bord este de tip LPDDR4 cu o memorie BUS de 128-bit și o performanță de 4.266 gigabit/s (68 gigabyte/s). Performanța acceleratorului reţelei neuronale ajunge la 2 × 36 TOPS (72 de trilioane de operaţii pe secundă) şi funcţionează cu o frecvenţă de 2 GHz.

Consumul de energie al noii platforme, responsabile pentru prelucrarea datelor care provin de la senzorii sistemului Autopilot: radar, GPS, senzori ultrasonici, precum și senzorul unghiului direcţiei volanului, este de 72 de waţi. Mai are şi un sistem propriu de protecție criptografică.

Amintim că anul trecut, Tesla a renunţat la o platformă asemănătoare – NVIDIA Drive PX2 – în favoarea realizării uneia proprii. Potrivit dezvoltatorilor companiei americane, noua platformă funcționează cu o performanță de până la 144 TOPS (trilioane de operațiuni pe secundă, datorită a două cipuri), care este semnificativ mai mare decât cele 21 TOPS de care este capabilă NVIDIA Drive PX2. Aceasta se poate instala deja pe maşini Model S, X şi 3. Interesant este că înainte de a lua careva decizii, sistemul electronic sofisticat de pilotare automată compară rezultatele ambelor procesoare.

(O menţiune aici. Puţin mai târziu, compania NVIDIA a venit cu o reacţie declarând despre o eroare. În primul rând a ţinut să menţioneze că performanța Drive PX2 ajunge la 30 TOPS şi nu la doar 21. În al doilea rând, mai important, în 2017, compania avea deja o platformă Drive AGX Pegasus cu o performanță ce poate depăşi 320 TOPS, dezvoltată pentru sisteme de condus autonom pentru maşini.)

În această ordine de idei, cooperând cu NVIDIA, Tesla ar fi putut prezenta deja un sistem cu o performanţă de două ori mai mare decât a sa, însă a ales altă cale. (Apropo, interesant este că acţiunile Tesla la bursă au scăzut ieri cu 3.8%, iar cele ale NVIDIA au crescut cu 1.2%).

Vezi şi: (video) NVIDIA introduce platforma DRIVE Xavier pentru maşini cu autopilot şi anunţă o colaborare cu VW

Iată cum funcţionează o maşină dotată cu noul microcip al celor de la Tesla:

Cum va fi folosită inovaţia celor de la Tesla în practică? Răspuns: compania este deja gata să introducă pe drumurile publice maşini complet autonome! Permisiunea de a opera astfel de vehicule va fi obținută oficial anul viitor, însă noua platformă va fi capabilă să lucreze mai bine ca un şofer deja înainte de sfârșitul anului curent!

În detalii vorbind, din 2020 în SUA va apărea un nou serviciu de taxi sau Ride-Sharing, cum îl numesc, care va fi format într-o fază iniţială din cel mult un milion de automobile robotizate cu autopilot de nivel 5! Serviciul va fi administrat de Tesla şi va fi un concurent serios pentru companii gen Uber, Lyft, Waymo, etc.

Ideea este că proprietarii de maşini Tesla le vor putea pune la dispoziţia celor care au nevoie de transport, iar acestea din urmă vor funcţiona în acest rol doar pe bază de pilot automat. Maşinile vor putea fi chemate printr-o aplicaţie specială, iar posesorii vor putea câştiga din asta până la 30.000 de dolari anual. Tarifele vor fi evident mai accesibile decât la concurenţi.

CEO-ul Tesla a adăugat de asemenea că în decurs de doi ani compania sa poate organiza producția de mașini electrice, concepute exclusiv pentru deplasarea în mod autonom. Acestea nu vor avea nici pedale şi nici un volan!

Amintim că sistemul de pilotare automată pe care Tesla îl dezvoltă şi îl modernizează deja de câţiva ani se bazează în principiu pe opt camere ce funcţionează permanent şi o serie de senzori ultrasonici. Elon Musk, în cadrul prezentării, a ţinut din nou să critice sistemele care folosesc aşa-zisele LIDAR-uri, pe care el le consideră o soluție costisitoare și redundantă.

„Rețeaua neuronală, experiența de conducere pe piste cu o lungime totală de miliarde de kilometri și multitudinea de fluxuri video procesate simultan va fi o bază suficientă pentru conducere autonomă în condiții de siguranță, iar probabilitatea ca platforma să sufere un eşec va fi mai mică decât cazurile de pierdere a cunoştinţei şoferilor în spatele volanului”, a dat asigurări Musk.

Vezi şi: (video) Autopilotul perfect? Un fost angajat Uber a mers dintr-un capăt îl altul al Americii fără să atingă volanul unui Prius


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...

www.apach.com.ua/shop/category/posudomoechnoe-oborudovanie

купить тюль дешево украина

danabol-in.com/